Conf. dr. George Dindelegan | Despre legalitate în medicină. Considerații după un caz tragic.
Conf. univ. dr. George Dindelegan
Am urmărit toată tevatura mediatică, am citit articolele pro și contra, am văzut derapajele medicale și jurnalistice. Am citit comentariile, mai mult sau mai puțin obiective, mai mult sau mai puțin informate sau partizane, dar însă întotdeauna, o oglindă fidelă a societății noastre. Din fericire, marea majoritate a cetățenilor acestei țări a înțeles corect despre ce e vorba și unde se află adevărul.
Aș dori să mă adresez însă celeilalte categorii, a celor care consideră că D-l Șușcă are, cel puțin parțial, dreptate. Se consideră că Șușcă reprezintă legea, că legea trebuie respectată indiferent de situație (“dura lex, sed lex”, nu e așa?), că și dacă moral nu a avut dreptate, legal este acoperit. Ei bine, aici este greșeala majoră. Eu consider ca D-l Șușcă nu a avut dreptate, nici măcar “strict legal”. Și mă voi justifica în cele ce urmează.
Vestita lege pe care o tot trâmbițează tabăra Șușcă nu specifică nicăieri interdicții stricte pe specialitate. În plângerea făcută de d-l manager către Ministerul Săntății, prin care semnalează faptul că Prof. Ciuce operează ilegal copii (fără însă a trimite o informare și Prof. Ciuce, cum era normal să facă…) sunt trecute punctual:
“Conform legii 95/2006, Ordinul 1041/2010, în România, actul medical se realizează pe baza principiului competenței profesionale și al specializării și nu a experienței dovedite”. Intr-o altă adresă trimisă MS D-l Șușcă face referire strictă la Art. 379 din aceeași lege 95/2006. Am căutat prin cele două legi. Iată ce am găsit.
În Ordinul 1041/2010 sunt trecute toate specializările și durata acestora, fără a se face referire la ceea ce a scris D-l. Șușcă.
În Legea 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, am tot căutat și nu am găsit ceea ce spune D-l Șușcă. Art. 379 conține reglementări foarte largi de genul “titlu oficial de calificare în medicină, membru al Colegiului Medicilor, etc”, pe care evident, Prof. Ciuce le are. Cel mai aproape de ce a sugerat managerul ar fi Art. 375, aliniatul 3 care sună așa:
În legătură cu exercitarea profesiei şi în limita competenţelor profesionale, medicului nu îi pot fi impuse îngrădiri privind prescripţia şi recomandările cu caracter medical, avându-se în vedere caracterul umanitar al profesiei de medic, obligaţia medicului de deosebit respect faţă de fiinţa umană şi de loialitate faţă de pacientul său, precum şi dreptul medicului de a prescrie şi de a recomanda tot ceea ce este necesar din punct de vedere medical pacientului.
Nicăieri nu scrie că experiența dovedită nu contează. Nicăieri nu scrie că este interzis unui medic să facă cutare operație. Nicăieri nu sunt trecute clar și distinct limitele și competențele specializărilor. Deci, strict legal, după legile pe care și-a bazat economistul Șușcă decizia, e evident că nu îi putea fi interzis Prof. Ciuce să opereze acel copil.
Am încercat să mă pun în pielea unui procuror sever sau a unui avocat capabil să găsească toate “chichițele” într-o astfel de speță. Să găseasc “ceva” care să justifice ce a spus D-l Șușcă: că se autosesizează procuratura, etc.
Am căutat și în alte reglementări. Cea mai restrictivă apreciere o găsim în Codul de deontologie medicală al Colegiului Medicilor din România. Acolo este trecut “principiul specializării profesionale” care sună așa:
“medicul acționează potrivit specialității, competențelor și practicii pe care le are”.
Legal vorbind, cum se interpretează cele trei calificative: specialitate, competență și practică? Toate trei împreună? Separat, cel puțin una din ele? Eu cred că lucrurile sunt lăsate voit neclar, tocmai pentru că medicina este complexă și e greu de făcut delimitări. De exemplu un tânăr chirurg, proaspăt specialist, are specialitatea dar nu are practica. Oare el are voie să opereze? Cum definim competența? De unde până unde se întinde? Legiuitorul nu ne spune nimic. Aici funcționează legile nescrise ale sistemului medical care fac ca un medic să nu se implice acolo unde nu se pricepe, funcționează controlul confraților, a șefilor de secții care știu ce și cât poate fiecare, al Colegiului Medicilor, al Societăților profesionale. Un medic tânăr se va dezvolta odată cu acumularea experienței și va aborda patologii complexe, pe care inițial nu le putea rezolva. Așa este și în România medicală reală, așa este în toată lumea. Hârtiile îți dau drepturi generale pentru a funcționa într-un sistem complex, cu multiple mecanisme de reglare. Doar că D-l Șușcă, venit din afara sistemului, nu știe aceste lucruri. Nu știe, dar ia decizii. Doar e manager, și titlul i-a rezolvat și competențele…
Să luăm cazul Prof. Ciuce.
Este evident că are practică în domeniu. De-a lungul celor peste 30 de ani de experiență a operat mulți copii, unii exact cu această afecțiune.
Ce este competența? Oare Colegiul Medicilor se referă la competențe în general, sau la Competențe, ca și o abilitare certificată superioară specializării. Într-o anumită perioadă, au existat definite diferite Competențe de către Ministerul Sănătății. Nu a existat însă Competența în chirurgie pediatrică. Acum MS a înlocuit aceste competențe cu atestate. Nu există atestat în chirurgia pediatrică. Dacă ne referim la competență în general, luăm definiția din DEX:
“capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei”.
Cred că toată lumea, inclusiv D-l Șușcă, își dă seama că Prof. Ciuce are și competență, conform rezultatelor bune pe care le-a obținut în acest tip de operații de-a lungul timpului.
Rămâne specialitatea. Prof. Ciuce are specialitatea chirurgie generală, nu chirurgie pediatrică. Haideți să luăm definiția specialității de chirugie generală, conform “Curriculum de pregătire în specialitatea Chirurgie Generală” al Ministerului Sănătății, Centrului Național de Perfecționare în Domeniul Sanitar:
“Definiție. Chirugia generală este specialitatea ce se ocupă cu diagnosticul și tratamentul afecțiunilor chirugicale ale abdomenului precum și a altor afecțiuni chirugicale care fac obiectul altor specialități, ce necesită tehnici speciale cum ar fi traumatisme, afecțiuni vasculare, genitale, urologice, toracice, endocrine, neurochirurgicale, chirurgie oncologică, etc.“
Asta e definiția și gata. Nu spune nicăieri că se referă doar la afecțiunile adultului și include practic toate afecțiunile chirugicale, și din alte specialități. Este logic să fie așa, de aceea e o specialitate generală. Evident că există specialități separate care tratează în profunzime domenii mai limitate. Dar asta nu înseamnă că un chirurg generalist nu are voie să se atingă de pacienți cu astfel de afecțiuni. Dacă facem o paralelă cu medicina internă, nu poți să îi interzici unui specialist în medicina internă să trateze pacienți cu diabet (pentru că există specialitatea de diabet), afecțiuni pulmonare (există specialitatea pneumologie), bolnavi de rinichi (există specialitatea nefrologie), etc.
Căutând prin aceste legi am găsit însă o multitudine de articole care au fost respectate de D-l. Prof. Ciuce și încălcate de D-l. Șușcă. Le citez mai jos. Nici nu are rost să le comentez pentru că, de data aceasta, sunt foarte clare.
Legea 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății
Art. 374
(2) În vederea realizării acestui scop, pe tot timpul exercitării profesiei, medicul trebuie să dovedească disponibilitate, corectitudine, devotament, loialitate şi respect faţă de fiinţa umană.
(3) Deciziile şi hotărârile cu caracter medical vor fi luate avându-se în vedere interesul şi drepturile pacientului, principiile medicale general acceptate, nediscriminarea între pacienţi, respectarea demnităţii umane, principiile eticii şi deontologiei medicale, grija faţă de sănătatea pacientului şi sănătatea publică.Art. 375
(1) În scopul asigurării în orice împrejurare a intereselor pacientului, profesia de medic are la baza exercitării sale independenţa şi libertatea profesională a medicului, precum şi dreptul de decizie asupra hotărârilor cu caracter medical.
(3) În legătură cu exercitarea profesiei şi în limita competenţelor profesionale, medicului nu îi pot fi impuse îngrădiri privind prescripţia şi recomandările cu caracter medical, avându-se în vedere caracterul umanitar al profesiei de medic, obligaţia medicului de deosebit respect faţă de fiinţa umană şi de loialitate faţă de pacientul său, precum şi dreptul medicului de a prescrie şi de a recomanda tot ceea ce este necesar din punct de vedere medical pacientului.
Codul de deontologie medicală al Colegiului Medicilor din România
ART. 2
Actul profesional şi întreaga activitate a medicului se va exercita, respectiv desfăşura, fără niciun fel de discriminare inclusiv în ceea ce priveşte starea de sănătate sau şansele de vindecare ale pacientului.ART. 6
Medicul este dator să stăruie şi să îşi apere independenţa profesională, fiind interzisă orice determinare a actului medical ori a deciziei profesionale de raţiuni de rentabilitate economică sau de ordin administrativ.ART. 8
Medicul îşi va dedica întreaga ştiinţă şi pricepere interesului pacientului său şi va depune toată diligenţa pentru a se asigura că decizia luată este corectă, iar pacientul beneficiază de maximum de garanţii în raport de condiţiile concrete, astfel încât starea sa de sănătate să nu aibă de suferit.
Acestea sunt legile în România. Ce lege a fost încălcată de către Prof. Ciuce? În litera și în spiritul ei? Pe baza cărei legi D-l Șușcă l-a împiedicat pe D-l. Prof. Ciuce să încerce să îi ofere o șansă, cât de mică, micuței Sara Maria?
Conf. univ. dr. George Dindelegan
Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" Cluj-Napoca