Argumentul AgoraMed | O noua dramă consumată la un spital – învațăm ceva?
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” Iaşi are plăcerea să vă invite să luaţi parte la startul unui proiect pe care noi îl considerăm interesant şi foarte util în România de astăzi: o platformă de dezbateri online pe teme din sfera medicală şi a învăţământului medical.
Contextul larg care justifică, în opinia noastră, nevoia existenţei unei astfel de platforme de dezbateri este o realitate tristă şi paradoxală. Tristă pentru că la peste un sfert de secol de la caderea regimului totalitar comunist în România, societatea civilă nu reuşeşte să-şi găsească un mijloc articulat, cristalizat prin care să se exprime. Paradoxală pentru că există de ani buni atât cadrul legislativ, cât şi infrastructura comunicaţională pe care se poate construi.
Lumea medicală nu face notă disonantă în acest sens: există nu doar o multitudine de speţe controversate, de probleme enunţate parţial care, oricât de multă bunavoinţă ar exista din partea decidenţilor guvernamentali, nu pot primi un răspuns, ci şi o criză profundă de identitate a corpului medical. Există nemulţumiri, probleme reale şi frustrări profunde şi totuşi nu se cristalizează un răspuns coerent şi unitar din partea noastră.
Este ceea ce ne propunem şi vă propunem: AgoraMed, o platformă online unde să putem dezbate coerent şi argumentat problemele care ne privesc. Corpul medical, universităţile de medicină, Colegiul Medicilor, asociaţiile pacienţilor, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor şi Ministerele Sănătăţii şi Educaţiei vor fi partenerii principali în acest dialog, lăsând în acelaşi timp porţile deschise oricărei persoane care poate contribui cu informaţii, idei şi soluţii.
Vom stabili împreună, periodic, o temă de dezbatere; vom colecta informaţiile, argumentele şi punctele de vedere într-o formă coerentă, într-un document pe care să-l putem înainta celor care au puterea de a-l transforma în lege, act normativ sau recomandare.
Propunerile noastre vor avea sau nu succes, vor deveni regulă sau se vor pierde în hăţişul birocratic, vor genera bine şi normalitate sau se vor izbi de zidul interesului politic de moment. Însă faptul că lumea medicală românească va avea un punct de vedere comun, agregat, coerent este cel mai mare câştig, scopul fundamental pe care vă propunem să-l atingem împreună.
Elementul declanşator al proiectului AgoraMed a fost drama consumată la Spitalul Judeţean Cluj pe 1 iulie 2015: un copil născut prematur a murit după ce unui medic i-a fost interzis să-l salveze, în temeiul unei prevederi legale (cazul a fost prezentat de „Ziar de Cluj”, articolul poate fi citit aici). Este evident că atât pacientul, cât şi medicul său – de fapt sistemul sanitar românesc în ansamblu au o uriaşă problemă în momentul în care există o regulă care, într-un anume context, pune un zid între un pacient cu risc vital major şi medicul care îi poate salva viaţa.
Cazul a fost prezent în mass-media, dar numai atât timp cât subiectul a fost „fierbinte” şi generator de rating sau trafic. S-a scris foarte mult despre persoanele implicate şi foarte puţin despre problema în sine; abordarea subiectului a fost aproape exclusiv emoţională, în detrimentul unei atitudini raţionale care ar fi avut şansa să genereze o soluţie raţională.
Acum subiectul s-a „stins”. Ce a rămas, pentru viitor? Nimic. Mâine, într-un alt spital din România, un om are aceleaşi şanse de a muri într-o sală de aşteptare având lângă el un medic perfect capabil să-l salveze, dar redus la inutilitate de câteva rânduri aşternute pe o hârtie.
Problema de fond ridicată de cazul de la Cluj va fi şi prima temă pe care, ca iniţiator al proiectului, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi v-o propune spre dezbatere.
Nu vă invităm să judecaţi pentru că nu vinovaţi căutăm, ci soluţii. Numele actorilor din drama consumată la Cluj sunt de o importanţă secundară; important este să găsim astăzi mecanismul legal, procedural, care mâine va împiedica repunerea în scenă a acelei drame.
Vă scriu aceste rânduri conştient fiind că experienţa şi competenţa dvs. sunt premisele ideale ale unei opinii avizate. Rugămintea mea este să cristalizaţi opinia dvs. referitoare la subiectul propus în forma unui articol din care să înţelegem cum vă raportaţi la subiect, dacă şi ce soluţii consideraţi oportune. Vom publica articolul dvs. pe AgoraMed (www.agoramed.umfiasi.ro), alături de punctele de vedere ale tuturor celor pe care îi vom invita direct să participe la dezbatere. Vă puteţi rezuma la un simplu text sau ne puteţi trimite o înregistrare video; ne puteţi şi vă încurajăm să ne trimiteţi documente, în diverse formate, care să completeze, să argumenteze punctul dvs. de vedere – vom include în platformă orice formă de informaţie în măsura în care va fi tehnic posibil. Adresa pe care aşteptăm materialele dvs. este agoramed@mail.umfiasi.ro.
Vă mulţumesc pentru timpul acordat şi sper să acceptaţi invitaţia de a deveni un partener activ al proiectului nostru, întru binele medicului şi al dascălului de şcoală medicală, dar mai ales al pacientului – scopul şi raţiunea existenţei noastre ca medici.
Prof. univ. dr. Dragoş Pieptu
Rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi
DOCUMENTE RELEVANTE
Articolele din tema curenta
Prof. Dr. Irinel Popescu | Obiectivul major este servirea interesului pacientului
Domnule Profesor, In primul rind felicitari pentru lansarea acestei platforme de dezbateri si pentru punctul de vedere pe care l-ati exprimat. In calitate de fost presedinte al Societatii Romane de Chirurgie si de presedinte al Asociatiei Romane de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatica si Transplant Hepatic (ARCHBPT), responsabil national cu pregatirea si atestatul in aceasta supraspecializare, dar si […]
Dr. Liviu Stafie | Legislatia in domeniul medical trebuie armonizata cu ea insasi si cu legislatia europeana
Consider demersul dvs. extrem de bine venit, ca o ploaie sanatoasa dupa o lunga perioada de seceta si amorteala. Nu este greu sa dam vina pe cineva atunci cand se intampla o drama, moartea unui copil sau a unui adult, intr-un spital, dintr -un motiv sau altul. Problema este ce ar trebui sa facem sa […]
Dr. Lucian P. Jiga | Greseala umana sau eveniment izolat intr-un sistem medical bolnav?
Nu am sa incerc sa incadrez ceea ce s-a petrecut la Cluj in termeni descriptivi, ancorati mai mult sau mai putin in amestecul amorf de legi si citate oficiale care practic, in fata unei tragedii, incearca sa redefineasca notiunea de medic. Interesat fiind de ce fel de urmari ar fi avut o astfel de actiune […]
Dr. Gheorghe Borcean | era vorba de un gest salvator de viata care, prin refuzul managerului, nu s-a petrecut
Cunosc cazul in discutie, am vazut documentele medicale si comentez astfel: – parintii s-au adresat Prof. Ciuce Constantin cu mai mjult de o luna de evenimentele pe care le discutam acum, cunoscand date imagistice prenatale care sugerau cu mare probabilitate existenta malformatiei congenitale a diafragmului; – de asemenea cunosteau ca dr. Ciuce operase cu succes […]
Argumentul AgoraMed | O noua dramă consumată la un spital – învațăm ceva?
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” Iaşi are plăcerea să vă invite să luaţi parte la startul unui proiect pe care noi îl considerăm interesant şi foarte util în România de astăzi: o platformă de dezbateri online pe teme din sfera medicală şi a învăţământului medical. Contextul larg care justifică, în opinia noastră, nevoia […]
Prof. Dr. Dragos Pieptu | Scrisoare deschisa domnului Ministru al Sanatatii, Nicolae Banicioiu
Domnului Dr. Nicolae Bănicoiu Ministru al Sănătății Stimate Domnule Ministru, Într-un spital care face parte din rândul celor mai dezvoltate centre medicale din România a avut loc un eveniment sinistru: un manager nu a permis ca un copil cu o malformație gravă să fie operat de singurul chirurg capabil să facă operația, deși familia copilului […]
Prof. dr. Constantin Ciuce | Viitor pentru România: educația și sănătatea – componente ale siguranței naționale
Plec de la certitudinea că Agoramed a fost gândita constructiv, cu scopul de a sintetiza opinii privind sănătatea și învățământul medical din România. Să reflecte nu doar idealul spre care ar trebui să tindem, ci și realitatea României de azi. Să propună soluții la problemele identificate. Opiniile profesioniștilor din domeniile amintite, împreună cu opiniile beneficiarilor […]
Dr. Vasile Cepoi | Ne aflam intr-o mare dilema!
Propunerea de a începe această dezabere cu drama de la Cluj este extrem de interesantă felicit inițiativa domnului Rector. Dar dacă vrem ca întâlnirile noastre din această „piață publică” virtuală să fie auzite, trebuie să fim curajoși. Oricine „își va pune pe cap coronița din crenguțe de mirt sau de măslin” și va vorbi trebuie […]
Prof. Dr. Gheorghe Andrei Dan | 3 argumente
1. Daca e sa ne luam dupa declaratiile presei (niciodata absolut obiective si complete) lucrurile nu par foarte complicate: un copil a fost privat de sansa, sub umbrela legii, de catre un manager indiferent la calificarea unui coleg din unitatea pe care o conduce…Ce obtuzitate de gandire, prepotenta sau conflicte interne ascunde aceasta atitudine nu […]
Conf. dr. George Dindelegan | Despre legalitate în medicină. Considerații după un caz tragic.
Încet, încet se lasă liniștea pe cazul micuței Sara Maria, fetița ce a trecut efemer, câteva ore prin această lume. Rămân niște comisii, niște frustrări, niște decizii (administrative, eventual penale) ce se vor lua, sau nu se vor lua. Rămâne suferința unor părinți care nu înteleg ce s-a întâmplat, dacă fetița lor a avut vreo […]
Prof. Dr. Gabriel Dimofte | Scopul este dezvoltarea relației spital – pacient
Cred ca ideea unui forum de discuții online, mediat într-un mediu academic, poate într-adevăr să trezească intelectualitatea românească din mediul medical, al cărei somn profund se reflectă în incoerența sistemului. România postedecembristă a abolit un sistem de valori și o echipă de leaderi, fără a fi pregătită să pună altceva în loc. Această situație a […]
Prof. dr. Mihai Ionac | Un lucru, ca sa fie bine judecat, trebuie judecat de cei priceputi, iar nu de cei multi (Platon)
Legea 95/2006, art. 375 precizeaza: (1) În scopul asigurării în orice împrejurare a intereselor pacientului, profesia de medic are la baza exercitării sale independenţa şi libertatea profesională a medicului, precum şi dreptul de decizie asupra hotărârilor cu caracter medical. (3) În legătură cu exercitarea profesiei şi în limita competenţelor profesionale, medicului nu îi pot fi […]